wget este un utilitar din linia de comandă pentru descărcarea fișierelor prin HTTP, HTTPS și FTP. Este esențial pentru automatizări și pentru descărcarea de arhive/scripturi direct pe server.
Instalare
sudo dnf install wget # AlmaLinux / Rocky / Fedora / RHEL
sudo apt install wget # Debian / Ubuntu
Verifică instalarea:
wget --version
Utilizare de bază
# descarcă un fișier
wget https://exemplu.tld/arhiva.tar.gz
# salvează cu alt nume
wget -O nume-nou.tar.gz https://exemplu.tld/arhiva.tar.gz
# continuă o descărcare întreruptă
wget -c https://exemplu.tld/fisier-mare.iso
# descarcă în fundal
wget -b https://exemplu.tld/fisier.zip
Notă de securitate: nu folosi opțiuni care ignoră verificarea certificatelor (ex. --no-check-certificate) decât dacă ești sigur de sursă — expune descărcarea la atacuri.